Dragul meu

24 06 2009

Draga iubite,

te desprind din ceata amintirilor si te plamadesc langa mine.

esti mai viu acum decat a ta fiinta din trecut,

ai o inima ce bate in acord cu a mea,

o palma ce imi cuprinde spiritul,

ochii ce imi sustin zborul spre cer,

picioare bine infipte in pamant ce ma ancoreaza in real,

urechi ce imi asculta soaptele gandurilor nerostite,

buze ce cuprind cuvintele prea timide si le imbratiseaza si le dau putere.

esti o naluca ce-mi cutreieri trupul,

stii ce? voi sufla in ceata sa te fac sa dispari!

voi frange fiecare gand ce zboara la tine in mii si mii de farame ce nu se vor mai gasi.

iti voi scrie numele pe norii de pe cer ca vantul sa te disipe in vazduh.

voi grebla pamantul sa-ti sterg urmele pasilor.

voi rupe copacii si florile ce ti s-au daruit pentru mine.

draga iubite…te voi face pierdut in univers!





Eco Love Code

1 06 2009

370909126v12_350x350_Front

Incercam sa traim eco. cel putin o parte dintre noi au luat in serios indeletnicirea de cetatean eco al secolului XXI si sunt dispusi si aduca noul ordin pe tapetul vietii cotidiene. Si daca nu v-ati gandit inca, exista un cod eco si in limbajul dragostei…e un cod meschin si la care din pacate cu greu vom putea renunta. Nu stim inca daca e posibil sa reciclam sentimente traite la extrem, ambalaje care-ti fura ochiul si continuturi neprietenoase cu natura.

asadar, batand DEX-ul pe umar (cam prafuit ce-i drept) pornesc in descalcirea codului eco din domeniul dragostei (cu umor si ironie, caci altfel cum poti trata acest subiect?!).

1. Ambalaj biodegradabil= categorie ce incorporeaza zambete false de plictiseala, saruturi de obligatie, prezente de circumstanta, mangaieri si atingeri de ochii lumii. Cum de ce sunt biodegradabile? pai dragul/draga mea, tu ca fiinta vie care se presupune ca simti aceste “ambalaje” ale unor sentimente le digeri in liniste, cu framantari intense, asa incat ele de prea putin ori ajung sa polueze mediul :D (poluare indeosebi fonica)

2. Ambalaje reciclabile= se merge pe dictonul “le primesti si le servesti inapoi”, un fel de pin-pong. Ca sa fiu mai precisa, ma refer la cumulul de atitudini la care reactionam involuntar: la sarut raspundem cu sarut, la o mangaieri la fel, la o rugaminte reactionam promt si apoi avem grija sa ne luam revansa etc. Ambalajele sentimentale sunt acel mijloc de transport invizibil pe care il folosim ca sa ne atingem tinta (denumita de filozofi “inima”).

3. Iubirea eco= nu face nici foc, nici fum, doar pe ici, pe colea cateva scantei….Desigur consuma oxigenul celui mai slab (visatorul dintre cei doi) dar arde atat de slab incat e derizoriu nivelul de poluare. Iubirea eco se sfarseste infundat, cu cateva lacrimi tot din partea visatorului si un “o sa fie bine” de partea opusa. In fond cel care pune punct stie clar ca trebuie sa fie eco si sa nu lase urme in natura! Cui ii pasa de gaura din copac? Mai importanta e gaura din padure, nu?

4. Plasa eco= foarte friendly, ea ajuta personajele implicate intr-o iubire eco (deja fosta) sa se puna pe picioare si sa revina in circuit. Tocmai cand credeai ca esti in siguranta si la adapost de astfel de iubiri, plasa eco, fiind construita dupa ingineria panzei de paianjen, dispare. A nu se crede ca se rupe…nu, doar se reintegreaza in circuitul naturii pentru a revenii atunci cand ai mai mare nevoie de ea. Plasa eco este extrem de rezistenta, ea putand sustine un ocean de lacrimi, o kilo-tona de injuraturi si blesteme (din dragoste), un milion de planuri de razbunare, si sute de vise cu ochii deschisi. Finalurile fericite sunt in antiteza categorica cu plasa eco (pur si simplu o scot din circuit)!

Pentru imbunatatirea codului eco love astept sugestii (ATENTIE sa fie eco, va rog!)





Sunt rujul rosu!

7 05 2009

lips

“arati ca o gheisa” mi-a spus o colega scotand capul pe usa dupa ce intrase mai mult de jumatate in incaperea vecina…”zau arati!” ca sa fie sigura ca nu cumva ratez complimetul….

rosul, rujul rosu, are ceva deosebit de puternic, un declansator virtual care naste cele mai bizare reactii…nu sunt dispusa sa fac statementuri prin felul de a ma imbraca, purta sau de a gandi;  aleg totul pentru mine si nicidecum gandindu-ma la alte persoane din viata mea sau din cercul de prieteni. ceea ce sunt eu este inedit sau cel putin asa imi doresc sa cred. nu copiez stiluri, nu am modele in viata, merg zilnic alaturi de mine pe orice drum si doar eu stabilesc ce, cum, cat si de ce!!

povestea rujului rosu e pentru mine simpla. fara nici o dorinta de a starni fantezii am mers intr-o zi innorata sa-mi cumpar unul, pe cel mai frumos. era ceva din interiorul meu care m-a impins sa fac gestul asta, un egoism, o mandrie poate ca am buze frumoase, desi nu mi-au adus inca vreun avantaj..nici ca le-as folosi in acest scop pur feminin. Am intrat in cautarea unei parti din mine si am plecat purtandu-mi elementul lipsa pe buze, intr-o nuanta de rosu aprins, incendiar, aproape pacatos..

ma schimb pe zi ce trece; ma aflu in fiecare gest marunt si aparent lipsit de sens..sunt rujul rosu acum si voi ramane asa ceva vreme.

semnat: Andreea Marin cea cu buzele pacatos de rosii!!!





Credeam ca…

4 05 2009

Azi noapte aveam toate ideiile bine structurate in minte..am scris un post frumos, m-am eliberat de toate gandurile si l-am facut public intr-un spatiu virtual al viselor…Acum am din nou ganduri: in fond nu am facut altceva decat sa-mi gravez mai adanc gandurile in minte, ca si cum, printr-o ironie, as vrea sa nu ma dezlipesc de ele…

M-ai costat timp si emotii…am investit mai mult decat mi-am dat seama si acum calculez return on investment..nu a fost o afacere buna: mi-a ramas doar un trandafir uscat si trist ce le tine companie cartilor din biblioteca (credeam ca eu nu pastrez flori uscate de la admiratori!) si un plic cu jeleuri cu sigla radioului (credeam ca o sa le rontai imediat de ciuda ca m-ai suparat; in fond credeam ca scuzele comestibile se mananca, nu?!)..e bine ca macar nu ti-am facut poze; asa stiu sigur ca dorinta de a te vedea se va lovi in mod brutal de lipsa ta sub orice forma!

Credeam ca…atat mi-a ramas in minte. pret de cateva zile mi-am zis intr-una ” credeam ca”..diverse continuari marcau expresia de soc. credeam ca daca esti sincer vei fi rasplatit cu sinceritate; credeam ca daca te implici totul va fi o imbinare de senzatii, gusturi,placeri, o complicata spirala de ADN a dragostei. credeam ca si atat!

Cred ca trebuie sa renunt la a mai “crede ca”…in fond de la a “crede ca” la a fi si real e cale lunga. Numai o “credeam ca” domnisoara poate crede asta..domnisoarele “credeam ca” sunt uneori naive, stiai? da!





Poetica Andreea

25 03 2009

Cam sumbru gandesc astazi.

As scrie cuvinte legate.

Destine as lega de stalpi de telegraf;

Dar parca-au scos stalpii de lemn…

Cimentul e prea rece si distant

Daca-mi strica planul pentru destinele prizoniere?

Daca mi le face reci precum vantul de iarna?

As scrie cuvinte colorate

Si as agata curcubee de ele

Si le-as zbura pe cer sa le gasesc in zilele mohorate.

Si daca imi vopsesc curcubeele in culori de zebra

Si trec toti cu picioarele peste ele?

O sa am tot zile mohorate, de un gri murdar…

As scrie poezii frumoase

Si le-as da drumul pe apa in borcane din  sticla de Murano

Asa le-as recunoaste dintre mesajele de S.O.S.

Dar daca mi le sparge vreun submarin tiptil?

S-ar ineca mesajul meu pentru mine cand voi rataci pe mari…

As scrie cuvinte dar mi-e teama ca le pierd

Asa ca le scriu la mine in gand…si le rostesc aici.

Nu poti zice ca sunt egoista, nu?





Dabuleni…sau kilometrul zero al ecologiei romanesti

24 03 2009

treeO zona pe care nu foarte multi o stiau inainte, a devenit peste noapte faimoasa datorita impaduririlor ce au avut loc weekend-ul trecut. Voluntari din toata tara, de toate varstele si toate profesiile, inclusiv politicieni s-au strans pentru a planta un puiet de salcam. Oare este de ajuns s-a plantam intr-o zona ca mai apoi, un reportaj mai tarziu din gruparea de stiri, sa vedem imagini dezolante cu paduri retezate?! Uitandu-ma la televizor si ascultand declaratii de implicare mi-am dat seama ca pentru noi ecologia si aceste actiuni tin locul mersului la club; e o sursa de publicitate si prea putin un act civic asumat in toata forta lui. Aprob demersurile facute in aceasta perioada si intentia de a impaduri aceea zona a Olteniei atat de afectata de seceta, insa sunt categoric impotriva folosirii acestui gest drept mijloc politic. Poate intr-un tarziu vom intelege ca pe masura ce luam lucrurile mai in serios avem si sanse mai mari sa vedem rezultate pe masura. Pentru noi totul pare inca o joaca, nicidecum o drama care afecteaza cu adevarat familii si sate intregi. Numai cand ne vom trezi cautand o umbra de copac prin padurea de betoane vom intelege cu adevarat ca natura nu pooate fi mintita cu promisiuni electorale si nici cu gesturi de complezenta. Asadar, daca plantati un copac faceti asta asumandu-va responsabilitatea asupra lui: urmaritii dezvoltarea si convingeti-va ca isi implineste scopul.Doar asa ne vom putea asigura ca demersurile noastre au o finalitate si de asemenea in fata unei multimi de oameni deplin implicati in acest fenomen cei putini, aceia care vad in asa o campanie de publicitate vor intelege cu adevarat mesajul. In plus, un copac este binevenit oriunde si nu iti trebuie mijloace media ca sa faci acest gest. Cel mai simplu este sa cumperi un puiet si sa-l plantezi in fata blocului; asa dai cu adevarat dovada de implicare in fenomenul ecologic.

Spor!





Howdy, baby!

20 03 2009

I-am zis soarelui de dimineata sa danseze toata ziua pe cer si sa aiba grija ca totusi sa nu topeasca zapada de la munte. Mai ninge? ce stiti despre asta? cei de la Guerilla nu spun nimic; in Bucuresti o sa ploua astazi;in Londra ploua mereu si ce-i cu asta?. astazi nici macar nu o sa fiu aici sa vad cum se buluceste lumea in intersectii: eu o sa fiu “bulucita” pe DN1…funny, familiar, forgotten feeling!

Ha! experienta asta e noua;chiar noua; gasca e noua si inima e noua si ea..cred ca totul mi se pare nou azi si in mod special felul in care imi fac bagajul: it’s just ain’t the old me anymore!

Ai simtit ceva cu mine lately?  Sunt vesela, trista, realista sau visatoare? :) )

Passanger…la-la-lalalalla…lallalalalala….la-la! asta asa, de la Iggy, cause i ride and  ride.

Mda, soarele tocmai a intrat in nori si e tare posibil sa nu iasa cum vreau eu. Si ma supar daca nu apuc sa-mi asortez caciulita cu mot cu ochelarii de pilot, un contrast albastru- bej! when the deal goes down pun sa ascult acum ca doar, doar gasesc o solutie.

Gata, ninge la munte: confirmare de la Guerilla, ceea ce e fair enough! La Moscova sunt 2 grade, dar sper sa fie mai cald cand o sa fiu eu acolo.

Hmm…anul asta sunt plimbareata si nu mai am timp pentru toate; timpul meu s-a comprimat si e atat de compact incat nici un Smurd futurist nu s-ar descurca cu el.Damn…i need time; i’ll buy time. Hey boy, gimme’ some ten tons of time and make a discount would ya?!

E greu sa gasesti un mix bun intre ganduri- scris…poate mai tarziu. Mai am timp?





Cuvinte imprastiate

17 03 2009

MasksNu am in minte acum idei clare; mai degraba simt imagini din diverse locuri frumoase, portrete de oameni, franturi de povesti.
Imi este teribil de dor de Venezia, de senzatia linistitoare pe care ti-o ofera intinderea de apa,faptul ca totul pare incremenit intr-un moment de zambete si clinchete de pahare.Carnavalul exista zilnic acolo, e ca si cum in fiecare dintre locuitori exista un alter ego sub forma unui conte sau a unei ducese, o curteza sau un Cassanova..Aceste personaje traiesc sub pielea celor vii si uneori, in lumina soarelui venetian sclipirile de ochii tradeaza acest lucru.
Acolo m-am descoperit si eu ca si intreg: stiu care este acea parte care ma completeaza, stiu ca iese in intunericul amurgului si sta undeva ascunsa in ochii mei transformand lumea ce-o vad in basm.
Mi-e dor sa aud sunetul apei si Vivaldi…sa ma uit de la balconul sub care stau lenesi leandri, maslini si ficusi si sa vad viata asa cum este ea: simpla si curata.
Nu stiu cat de romantica este Venezia; eu nu am cautat acest aspect prin peisajul sublim al carnavalului, ci mai degraba linistea care batea atat de tare in toata agitatia de acolo. Era linistea inimii mele pe care o auzeam batand in ureche!
Acolo m-am regasit dupa o lunga perioada de ratacire si acolo am lasat o urma pe care sigur cineva, candva o va simti, o va gasi, intocmai ca pe un pantof de clestar si va pleca in cautarea mea. Pentru ca acolo am fost mai eu decat as vrea sa fiu vreodata!





Te astept acasa…

12 03 2009

” Si cum de sunteti voi doua atat de bune prietene? Si mai sunteti si fete!” …franturi din sirul de intrebari la care eram supusa in timp ce alergam pe podurile din Venetia. E stupid sa pleci de la premisa ca o prietenie intre fete nu poate dura; in primul rand cine a spus asta? Suntem impreuna de mult,mult timp si sarbatorim in fiecare an bucuria de ne fi cunoscut. Totul a inceput cu multi ani in urma cand am ajuns in acea clasa; stiu ca eram curiozitatea orei si ca toata lumea a sarit sa ma intrebe cate ceva. Eram colega cea noua, eram curajoasa si raspundeam intrebarilor direct, fara ocolisuri; nu ma deranja sa spun ce muzica ascult,cu ce echipa de fotbal tin si alte copilarii. La pauza insa totul a revenit la normal: liniste, un moment perfect sa arunc o privire prin clasa, sa cercetez “zona”. (aveam sa dau cateva batalii acolo si parca totul ma atentiona!). “Eu sunt Irina” a spus o voce atat de timida incat aproape ca nu am auzit-o…si i-am intins mana prezentandu-ma…Propabil acela a fost momentul in care totul s-a legat; prin cine -stie- ce chimie divina eu am stiut ca va trebui sa o apar de orice rau, iar ea si-a asumat rapunderea de a-mi fi alaturi asemeni unui copil uimit de forta unui om mare. In sinea noastra faceam legaminte sfinte, insa eram prea copii sa le rostim; timpul si lumea avea sa ne dovedeasca totul, dar asta stiu acum!
Intr-un Bucuresti haotic si intins noi eram vecine: din prima zi am mers impreuna, am impartit acelasi drum si aceleasi grutati. Era metafora ce avea sa simbolizeze prietenia noastra.
Timpul si alegerile facute mai tarziu ne-au fost prieteni: nu ne-au despartit. Si chiar daca am incetat sa mai fim colege, Irina a ramas prietena mea si eram mandra sa spun asta.
Asa ca da, fetele pot ramane prietene si dupa ani si ani de zile. Iar ceea ce este curios la noi este faptul ca suntem total diferite, ori daca lucrul asta functioneaza intr-o relatie, intr-o prietenie creaza tensiuni. Dar noi am stiut sa ne intelegem fara cuvinte, sa ne ajutam din priviri si sa ramanem alaturi cu fiecare zi ce trece.
Scriu acum pentru Irina; nu fac elogiul unei prietenii, ci al unei stari de a fi: starea de prietenie! Cand ne scriam in verile cat eram departe una de alta, ne pomiteam ca distanta nu va conta vreodata pentru noi. Asa a fost si acum, cand zborul pana la Venetia nu a fost o piedica. Chiar si dupa atatia ani, tu ramai in continuare copilul mai mic, mai sensibil caruia i-am promis ca-i voi sta alaturi oricand!
Si timpul a dovedit ca promisiunile facute de un suflet de copil sunt mai puternice decat orice.Irina & Andreea





This is a new dawn…

11 01 2009

Timpul nu schimba lumea si de asta sunt sigura…mai sigura acum decat in trecut. Nici pe mine nu m-a schimbat trecerea timpului: am fost o albie lina, in care a sapat cand gropi adanci, cand gratioase forme de frumusete interioara. In locurile pe unde a trecut a lasat cate o urma care sa imi aminteasca ce am gresit, ce am facut bine, ce am pierdut, sau dimpotriva, ce am castigat.

Fac acum bilantul pe care trebuia sa-l fac in noaptea dintre ani si spun ca toate vicisitudinile timpului nu mi-au rapit inocenta si sinceritatea. E clar ca sunt printre putine persoane care mai au aceste doua calitati. Poate fi interpretata aceasta “declaratie” de personalitate ca un gest de bravura, dar sincer nu-mi pasa.

Si ca sa o spun pe cea dreapta, chiar iti trebuie curaj sa fii sincer, daramite sa mai ramai si inocent! Cineva nu de mult ma intreba daca mai visez; evident; in fiecare seara ma culc cu gandul la povesti de dragoste, dau declaratii jurnalistilor din pozitia mea de femeie celebra, particip la baluri caritabile si ajut copii din Africa.

Sunt vise care vor deveni realitate, pentru ca doar cei care cred isi implinesc dorintele!

Cat despre sinceritate, recunosc ca lumea se rataceste mai usor in prezenta-mi cand sunt sincera. Accepta mai usor minciunile de situatie. Cu certitudine sinceritatea tradeaza o siguranta de sine uimitoare, o forta interioara egala cu nimicirea: aceea forta care te impinge in fata pericolului in speranta de a-l imbuna si de a-ti deveni prieten. Recunosc ca uneori reusesc asta, alteori pierd si atunci ceva din mine regreta ca misterul meu e atat de sincer si mai deloc construit.

Pot juca rolul actritei in viata asta, insa totul are prea multe valente incat e pacat sa merg pe o singura carte.

Mai stiti diferenta dintre joc si joaca?