U ain’t gonna be a woman, till you act like a woman!

imi e greu sa inteleg de ce trebuie musai sa ma port dupa canoanele artei feminine de seductie ca sa am parte de doza mea de fericire (care tind sa cred ca la sfarsitul vietii va fi mai mica devat o doza de Cola)?

ramane un mister pentru mine de ce barbatii sunt atrasi de jocurile seductiei? un film bun sau poate prost posta pe ecranul tv-ului meu cu litere negre urmatoarea fraza “in dragoste totul e simplu; iar daca nu este, poti reduce lucrurile la cea mai simpla forma”!…tind sa cred acum ca era un film de duzina, cu replici menite sa te faca sa te arunci in marea de femei sau barbati, sa te agati de ei crezand ca fiecare pe rand e colacul tau de salvare.

Ca femeie e cu atat mai simplu cu cat complici mai mult jocul de-a dragostea, ceea ce contrazice clar replica din film. Mi-am dat seama de mine si de puterea de seductie pe care o am inca din scoala primara; cu toate astea mi-am propus (sau poate a fost o tactica de aparare) sa nu joc niciodata un joc al seductie mai complicat decat unul cu minimum de pasi. Complicat? NU! DELOC!

mi-am propus sa nu dau din gene, sa nu mai intereseze cine suna primul atata vreme cat e in interesul amandurora sa vorbim; nu am facut pe inabordabila cand eram libera ca pasarea cerului si nici nu am pretins a fi libera cand eram mai prinsa in valtoarea vietii decat un delfin in plasele pescarilor avari.

nu vad sensul!? de ce jucam jocul asta stupid si nu pe cel romantic? pentru ca, fact is, unora le place jazz-ul!si unii/unele au mai citit carti, au vazut filme clasice si au destula puterea imaginativa incat sa isi doreasca acele secunde de romantism nebun, exagerat si prea dulceag.

dar ca sa ajungi la romantism trebuie sa treci cu picioarele desculte peste covorul de carbuni aprinsi ai jocului seductiei. seduci si abandonezi. nu te uiti in urma si ei vor veni! intorci capul si ramai singura: ai profil de femeie slaba!

antreneaza-ti mintea in scheme complexe de cucerire si te vei trezi flatata de cei pe care, evident, ii umilesti!

Sau NU! Continua sa fii acea femeie din carti si filme si piese de teatru care e dulce si draga si simpla ca si comportament si apoi spune-mi care e rezultatul!

EU INCA NU  M-AM DECIS…

sunt de-a casei…

nu credeam ca mi se vor intampla multe scene adunate de prin filmele americane pe care le credeam usor fantastice, deplasate si duse la extrem. si totusi americanii merita mult credit pentru a fi gandit filme pe toate temele: iubire, ura, despartire, sex, roboti, razboaie, extraterestrii si inca o alta mie de subiecte. au gandit in fiecare film cate un scenariu pentru fiecare caz: dupa despartire urmeaza impacarea, ruperea totala, distantarea si apoi revederea etc.

tot in filmele lor am descoperit si relatia pe care o are consumatorul cu barul/urile pe care le frecventeaza. nu sunt alese la intamplare, precum nici personalul nu e adunat de pe platforme de job-uri. exista o chimie mai fina decat panza de paianjen intre barman si client, iar eu o romanca 100% traiesc o astfel de chimie.

pub-ul meu este primul in care am pasit in adolescenta. primul loc unde am mers cu gasca verisoarei mele la un suc dupa o indelunga disputa cu mama.nu vroia sa ma lase sa intru inca in lumea intalnirilor in pub-uri, baruri etc; era o forma de a-mi prelungi copilaria atarnata de existenta ei. garantia ca nu voi bea alcool si ca nu voi fuma nu a fost convingatoare, insa intr-un final a zis da. cu o intarziere destul de inaintanta am fugit in piata romana in pub. am gustat primul coktail: nici nu mai conteaza de era cu sau fara alcool.era primul. am auzit muzica draguta, am inhalat fum de tigara, am mintit in privinta varstei,am flirtat. am incercat cu acelasi deget multe mari dar nu m-am avantat in largul niciuneia dintre ele. imi erau indeajuns malulurile unde valurile se spargeau de degetele mele si au apucam o farama de gust sau miros.

dupa ani de zile am dat peste cel ce mi-a servit bauturile.dupa mai bine de jumatate din viata am stiu ca e el, acelasi, numai ca acum nu mai vede in mine copila cuminte de atunci, ci ceva mai mult. ma intreb daca ma citeste in adancime si daca as putea sa dau cartile pe fata si sa discutam ce ma framanta intocmai ca in filmele americane.

imi place sa beau cafea acolo si merg cand stiu ca e el. simt ca ma rasfat si sunt sigur aca asa s-ar si traduce comportamentul meu. unde mai pui ca nu platesc, desi nu ma face sa ma simt confortabil acest aspect.

uneori primul ramane cel dintai.primul devine etalon si oricat ai incerca sa-l uiti, stergi, destrami, demolezi, rupi sau arzi e tot acolo si ca acul de la o balanta iti spune ce vrei sau nu vrei sa vezi sau sa auzi. primul e o ghicitoare batrana care iti spune prin tacerea si disiparea in timp ce se va intampla cu cei ce sunt si vor veni.

la primul ma simt de-a casei!

nimic…nimicuri

am simtit brusc pofta de floricele sarate. am dat fuga la bucatarie stiind bine ca pe undeva trebuie sa mai fie o punga de popcorn; in mod cert imi aminteam ca am luat popcorn pentru mine si Irina cand a venit in vizita…asta pare sa se fi intamplat demult, inainte sa vina vara..cam pe cand a facut escapada de la Venetia..

nu fac popcorn la microunde, ci in mod traditional in tigaia de teflon. am mancat prima oara floricele intr-o iarna (sau poate era o toamna tarzie si foarte friguroase) cand unchiul Vasile se adapostea de frig si singuratate in casa bunicii. eram amandoi acolo rupti de timp, rupti de religii si lupte pentru pamant. eram suspendati amandoi in clipa aceea intocmai ca niste granule de nisip intr-o clepsidra pusa pe orizontala. Eu si El; mic si mare;tanar si batran. nici unul dintre noi nu a crezut vreo clipa ca se petrece altceva acolo decat ceea ce era.

mai am putine boabe de porumb pe care le arunc in tigaia cu unt.nu am ulei. decat de masline si nu ar fi ok gustul.pe masa sta prajitura cu struguri si visine taiata in patratele delicate. ma simt gospodina. ma simt mandra.

a fost ocupat. nici nu stiam cand m-am ridicat din pat ca voi face o prajitura pentru el si nu pentru mine. nu stiam ca o sa ma simt prinsa intr-o casatorie pe care mi-o imaginam in timp ce uneam ingredientele pentru prajitura. parca gandurile imi erau presate cu praf de copt: tot cresteau si cresteau si visam departe.

pare totul foarte pamantean si parca incepe sa ma sperie.si daca nu ma sperie atunci sigur imi induc eu sentimentul asta.simt.nu pot sa nu ma intreb daca e El? ce ma fac? oare mai pot sa fug ca pana acum? pot sa ma mai ascund in spatele slabiciunii lui?

asta am facut pana acum.si abia acum stiu. toti au avut slabiciuni, eu le-am intuit, le-am simtit, aproape ca le-am atins insa nu le-am indreptat. m-am ascuns parsiv in spatele lor stiind ca tot ele vor cauza o ruptura si eu voi trebui sa dau vina pe asta. m-am aparat cu trecutul in discutii, am fugit de realitate, am ascuns adevarul (desi celalalt l-a simtit). toate ale mele pareau atat de mici in comparatie cu slabiciunea lui, incat era evident ca eu aproape ca nu am vina. duceam discutia miseleste in directia in care stiam ca il ating pe el. nu vroiam sa par inger, dar de ce ma ascundeam?

poate El e serios….daca nu mai fug de data asta ce fac? cum stau? cum imi potolesc nelinistea?

mai am putin si imi termin cele cateva floricele.pe fundul  bolului raman boabe de porumb usor arse;astea ii plac Irinei.poate ca era si locul ei aici in peisaj cu mine asta seara. poate povesteam. dormeam impreuna in patul mare iar eu ma trezeam de dimineata sa fac micul dejun. imi este mai natural sa o rasfat pe Irina decat pe oricare altul.

e normal?

Ma simt pe mine cea din interior

ma simt pe mine dupa mult timp…e ca si cum ai cauta intr-o cutie ceva minuscul: stii prea bine ca e  acolo dar nu-l gasesti de parca o ceata densa pluteste prin spatiul mic si condensat al cutiei.

sunt convinsa ca azi sunt frumoasa. m-am mai ingrasat. imi pare bine. imi sun prietenul la telefon dimineata si simt cum i se schimba vocea a voiosie  cand ma aude. aproape ca as putea sa fiu romantica daca vreau. ma gandesc la el, la copii, la cum ar fi sa ma trezesc in casa lui mare, sa cobor de la mansarda sa pregatesc micul dejun si apoi sa plec la job.  azi e ultima zi la job-ul meu; s-a terminat treaba pe care o aveam de facut. am un sentiment de bucurie ca am reusit sa arat ca pot, ca stiu si ca vreau sa fac ceva.

sunt organizata. ma trezesc dimineata si ma grabesc in bucatarie sa mananc; cred ca este o reminescenta de cand imi era frica ca nu voi mai apuca ziua de maine. o reminescenta sanatoasa pe care vi-o doresc si voua. imi dau seama ca boala din ultimii ani m-a facut sa iubesc viata si sa privesc lucrurile cu alti ochii.

m-am uitat la televizor de dimineata.intai la un serial italian: sunt grozave filme italiene, toti sunt atat de calmi si profunzi de parca orice cliseu spus in film inceteaza a mai fi cliseu (adica ai o senzatie de invatatura batraneasca si nu una de  “give me a break” pe care ti-o lasa filmele americane). am vazut si o telenovela japoneza a carei actiune nu stiu sa o plasez in timp; purtau chimonou si erau asistente medicale in devenire.poate o stiti voi. dar plimbarea romantica avea loc pe un deal cu copaci goi-goluti si rari; si ceva extraordinar e ca actorii scoteau aburi de frig pe nas.

rog frunzele sa mai stea putin in copaci;vreau sa il plimb in parc. cumva nu a mai facut asta pana acum si nu stiu de ce. eu voi fi prima.acum mi-a venit ideea sa-l iau la plimbare pe un camp arat.

o iubesc pe Iri.

mi-e dor de Budu.

ma bucur ca am scapat de Florin.

Dragul meu

Draga iubite,

te desprind din ceata amintirilor si te plamadesc langa mine.

esti mai viu acum decat a ta fiinta din trecut,

ai o inima ce bate in acord cu a mea,

o palma ce imi cuprinde spiritul,

ochii ce imi sustin zborul spre cer,

picioare bine infipte in pamant ce ma ancoreaza in real,

urechi ce imi asculta soaptele gandurilor nerostite,

buze ce cuprind cuvintele prea timide si le imbratiseaza si le dau putere.

esti o naluca ce-mi cutreieri trupul,

stii ce? voi sufla in ceata sa te fac sa dispari!

voi frange fiecare gand ce zboara la tine in mii si mii de farame ce nu se vor mai gasi.

iti voi scrie numele pe norii de pe cer ca vantul sa te disipe in vazduh.

voi grebla pamantul sa-ti sterg urmele pasilor.

voi rupe copacii si florile ce ti s-au daruit pentru mine.

draga iubite…te voi face pierdut in univers!

Eco Love Code

Incercam sa traim eco. cel putin o parte dintre noi au luat in serios indeletnicirea de cetatean eco al secolului XXI si sunt dispusi si aduca noul ordin pe tapetul vietii cotidiene. Si daca nu v-ati gandit inca, exista un cod eco si in limbajul dragostei…e un cod meschin si la care din pacate cu greu vom putea renunta. Nu stim inca daca e posibil sa reciclam sentimente traite la extrem, ambalaje care-ti fura ochiul si continuturi neprietenoase cu natura.

asadar, batand DEX-ul pe umar (cam prafuit ce-i drept) pornesc in descalcirea codului eco din domeniul dragostei (cu umor si ironie, caci altfel cum poti trata acest subiect?!).

1. Ambalaj biodegradabil= categorie ce incorporeaza zambete false de plictiseala, saruturi de obligatie, prezente de circumstanta, mangaieri si atingeri de ochii lumii. Cum de ce sunt biodegradabile? pai dragul/draga mea, tu ca fiinta vie care se presupune ca simti aceste “ambalaje” ale unor sentimente le digeri in liniste, cu framantari intense, asa incat ele de prea putin ori ajung sa polueze mediul (poluare indeosebi fonica)

2. Ambalaje reciclabile= se merge pe dictonul “le primesti si le servesti inapoi”, un fel de pin-pong. Ca sa fiu mai precisa, ma refer la cumulul de atitudini la care reactionam involuntar: la sarut raspundem cu sarut, la o mangaieri la fel, la o rugaminte reactionam promt si apoi avem grija sa ne luam revansa etc. Ambalajele sentimentale sunt acel mijloc de transport invizibil pe care il folosim ca sa ne atingem tinta (denumita de filozofi “inima”).

3. Iubirea eco= nu face nici foc, nici fum, doar pe ici, pe colea cateva scantei….Desigur consuma oxigenul celui mai slab (visatorul dintre cei doi) dar arde atat de slab incat e derizoriu nivelul de poluare. Iubirea eco se sfarseste infundat, cu cateva lacrimi tot din partea visatorului si un “o sa fie bine” de partea opusa. In fond cel care pune punct stie clar ca trebuie sa fie eco si sa nu lase urme in natura! Cui ii pasa de gaura din copac? Mai importanta e gaura din padure, nu?

4. Plasa eco= foarte friendly, ea ajuta personajele implicate intr-o iubire eco (deja fosta) sa se puna pe picioare si sa revina in circuit. Tocmai cand credeai ca esti in siguranta si la adapost de astfel de iubiri, plasa eco, fiind construita dupa ingineria panzei de paianjen, dispare. A nu se crede ca se rupe…nu, doar se reintegreaza in circuitul naturii pentru a revenii atunci cand ai mai mare nevoie de ea. Plasa eco este extrem de rezistenta, ea putand sustine un ocean de lacrimi, o kilo-tona de injuraturi si blesteme (din dragoste), un milion de planuri de razbunare, si sute de vise cu ochii deschisi. Finalurile fericite sunt in antiteza categorica cu plasa eco (pur si simplu o scot din circuit)!

Pentru imbunatatirea codului eco love astept sugestii (ATENTIE sa fie eco, va rog!)

Sunt rujul rosu!

“arati ca o gheisa” mi-a spus o colega scotand capul pe usa dupa ce intrase mai mult de jumatate in incaperea vecina…”zau arati!” ca sa fie sigura ca nu cumva ratez complimetul….

rosul, rujul rosu, are ceva deosebit de puternic, un declansator virtual care naste cele mai bizare reactii…nu sunt dispusa sa fac statementuri prin felul de a ma imbraca, purta sau de a gandi;  aleg totul pentru mine si nicidecum gandindu-ma la alte persoane din viata mea sau din cercul de prieteni. ceea ce sunt eu este inedit sau cel putin asa imi doresc sa cred. nu copiez stiluri, nu am modele in viata, merg zilnic alaturi de mine pe orice drum si doar eu stabilesc ce, cum, cat si de ce!!

povestea rujului rosu e pentru mine simpla. fara nici o dorinta de a starni fantezii am mers intr-o zi innorata sa-mi cumpar unul, pe cel mai frumos. era ceva din interiorul meu care m-a impins sa fac gestul asta, un egoism, o mandrie poate ca am buze frumoase, desi nu mi-au adus inca vreun avantaj..nici ca le-as folosi in acest scop pur feminin. Am intrat in cautarea unei parti din mine si am plecat purtandu-mi elementul lipsa pe buze, intr-o nuanta de rosu aprins, incendiar, aproape pacatos..

ma schimb pe zi ce trece; ma aflu in fiecare gest marunt si aparent lipsit de sens..sunt rujul rosu acum si voi ramane asa ceva vreme.

semnat: Andreea Marin cea cu buzele pacatos de rosii!!!

Credeam ca…

Azi noapte aveam toate ideiile bine structurate in minte..am scris un post frumos, m-am eliberat de toate gandurile si l-am facut public intr-un spatiu virtual al viselor…Acum am din nou ganduri: in fond nu am facut altceva decat sa-mi gravez mai adanc gandurile in minte, ca si cum, printr-o ironie, as vrea sa nu ma dezlipesc de ele…

M-ai costat timp si emotii…am investit mai mult decat mi-am dat seama si acum calculez return on investment..nu a fost o afacere buna: mi-a ramas doar un trandafir uscat si trist ce le tine companie cartilor din biblioteca (credeam ca eu nu pastrez flori uscate de la admiratori!) si un plic cu jeleuri cu sigla radioului (credeam ca o sa le rontai imediat de ciuda ca m-ai suparat; in fond credeam ca scuzele comestibile se mananca, nu?!)..e bine ca macar nu ti-am facut poze; asa stiu sigur ca dorinta de a te vedea se va lovi in mod brutal de lipsa ta sub orice forma!

Credeam ca…atat mi-a ramas in minte. pret de cateva zile mi-am zis intr-una ” credeam ca”..diverse continuari marcau expresia de soc. credeam ca daca esti sincer vei fi rasplatit cu sinceritate; credeam ca daca te implici totul va fi o imbinare de senzatii, gusturi,placeri, o complicata spirala de ADN a dragostei. credeam ca si atat!

Cred ca trebuie sa renunt la a mai “crede ca”…in fond de la a “crede ca” la a fi si real e cale lunga. Numai o “credeam ca” domnisoara poate crede asta..domnisoarele “credeam ca” sunt uneori naive, stiai? da!

Poetica Andreea

Cam sumbru gandesc astazi.

As scrie cuvinte legate.

Destine as lega de stalpi de telegraf;

Dar parca-au scos stalpii de lemn…

Cimentul e prea rece si distant

Daca-mi strica planul pentru destinele prizoniere?

Daca mi le face reci precum vantul de iarna?

As scrie cuvinte colorate

Si as agata curcubee de ele

Si le-as zbura pe cer sa le gasesc in zilele mohorate.

Si daca imi vopsesc curcubeele in culori de zebra

Si trec toti cu picioarele peste ele?

O sa am tot zile mohorate, de un gri murdar…

As scrie poezii frumoase

Si le-as da drumul pe apa in borcane din  sticla de Murano

Asa le-as recunoaste dintre mesajele de S.O.S.

Dar daca mi le sparge vreun submarin tiptil?

S-ar ineca mesajul meu pentru mine cand voi rataci pe mari…

As scrie cuvinte dar mi-e teama ca le pierd

Asa ca le scriu la mine in gand…si le rostesc aici.

Nu poti zice ca sunt egoista, nu?

Dabuleni…sau kilometrul zero al ecologiei romanesti

O zona pe care nu foarte multi o stiau inainte, a devenit peste noapte faimoasa datorita impaduririlor ce au avut loc weekend-ul trecut. Voluntari din toata tara, de toate varstele si toate profesiile, inclusiv politicieni s-au strans pentru a planta un puiet de salcam. Oare este de ajuns s-a plantam intr-o zona ca mai apoi, un reportaj mai tarziu din gruparea de stiri, sa vedem imagini dezolante cu paduri retezate?! Uitandu-ma la televizor si ascultand declaratii de implicare mi-am dat seama ca pentru noi ecologia si aceste actiuni tin locul mersului la club; e o sursa de publicitate si prea putin un act civic asumat in toata forta lui. Aprob demersurile facute in aceasta perioada si intentia de a impaduri aceea zona a Olteniei atat de afectata de seceta, insa sunt categoric impotriva folosirii acestui gest drept mijloc politic. Poate intr-un tarziu vom intelege ca pe masura ce luam lucrurile mai in serios avem si sanse mai mari sa vedem rezultate pe masura. Pentru noi totul pare inca o joaca, nicidecum o drama care afecteaza cu adevarat familii si sate intregi. Numai cand ne vom trezi cautand o umbra de copac prin padurea de betoane vom intelege cu adevarat ca natura nu pooate fi mintita cu promisiuni electorale si nici cu gesturi de complezenta. Asadar, daca plantati un copac faceti asta asumandu-va responsabilitatea asupra lui: urmaritii dezvoltarea si convingeti-va ca isi implineste scopul.Doar asa ne vom putea asigura ca demersurile noastre au o finalitate si de asemenea in fata unei multimi de oameni deplin implicati in acest fenomen cei putini, aceia care vad in asa o campanie de publicitate vor intelege cu adevarat mesajul. In plus, un copac este binevenit oriunde si nu iti trebuie mijloace media ca sa faci acest gest. Cel mai simplu este sa cumperi un puiet si sa-l plantezi in fata blocului; asa dai cu adevarat dovada de implicare in fenomenul ecologic.

Spor!