Give it up for the girls…

31 03 2008

reggae.gif

“A fost odata ca-n povesti,

A fost ca niciodata”

……poate asa ar fi trebuit sa incep fiind vorba de o printesa, dar nu se potrivea cu povestea mea.. mai incerc :”Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale..” trei fete decise sa sfideze prefixul 2…Revenge… Nici ca se putea un loc mai diferit decat un picior de plai, pentru ca fetele au ales locul lui Marley…Bob Marley…o seara reggae….

E cat se poate de uimitor sa descoperi ca desi nu te incarci cu versuri sau cantece intregi, mintea ta, sau ceva din tine, retine tot…si apoi, intr-o zi, ai marea surpriza sa te trezesti cantand nostalgic ceva venit din adancul tau..asa am fost noi…pline de viata si de ritmuri venite dintr-o copilarie pe care nu o intelegeam, si in care nici pe departe nu ne gandeam la insemnatatea cuvintelor lui Marley…

Asta e frumusetea vietii, “a prefixului 2″: totul revine proaspat si frumos…totul are gust de libertate, chiar daca ne gandeam cand sa mergem la serviciu azi, de frunze interzise, de vise pline de nebunii, de dor de mare…Spontaneitatea nu e altceva decat nebunia varstei pe care o avem noi acum, nicidecum o calitate scrisa in CV..e ceva in noi, o nebunie cuminte, latenta…un monstru mic, care in momentele cu si pentru printese, face ravagii….

So, give it up for the girls…’Cause we made it nice and reggae last night…

pentru Moloko si Minnie





Pentru inimi…

28 03 2008

bc026the-last-dance-posters.jpg
Flirtul este cel mai bun medicament pentru inimi…zic eu…si e o metoda a naibii de buna de a-ti exersa abilitatile de PR sau de marketer ;) ) intr-un sens, desigur..unde mai pui ca primesti si feedback…grozav, nu?

Asadar, flirt for everyone…dar nu la varste mici, atunci e insipid, inodor, incolor.. dupa 20 si mai ales spre 30 e multicolor, aromat, cu gust de tigara, de parfum aspru, de iasomie, de ceai sau cafea, de frappe rece cu multa gheata….flirt cu pletele in vant la mare, pe plaja fierbinte… dans..tango..

inocenta.

frumusete.

curaj.

vise.

dezamagiri.

naivitate.

asteptare.

devotament.

ratacire.

regasire.





Spune-mi: Esti VERDE?

26 03 2008

8646almond-branches-in-bloom-san-remy-c-1890-posters.jpg

Verde. Verdee. Veredeeeeeeeee!!!!!

Spune-i trend, fita, gest de wanabe..dar problemele ecologice sunt un fapt real pe care daca nu-l percepi inseamna ca ai mari probleme; probleme de responsabilitate fata de tine si, desi nu o sa-ti placa, mai mult decat atat, inseamna ca esti indiferent fata de tine ceea ce nu te face foarte diferit de hommo sapiens…cu parere de rau!

E adevarat ca nu te- a indrumat nimeni pe drumul ecologiei, insa tocmai in asta sta puterea omului modern: se autoeduca, fiindca informatia curge peste tot incepand cu lumea reala si continuand cu ciberspatiul..si nu poti pretinde ca ai castile mereu in urechi..si, chiar de-ar fi asa, bunul simt ar trebui sa-ti aprinda un beculet rosu cand arunci cate o hartie pe jos, cand mergi pana la coltul bulevardului cu masina, cand arunci hartia ( ziare, reviste, carti, caiete) pe ghena blocului. si iti mai trebuie si mult tupeu sa spui ca nimeni nu face nimic, de parca nimic nu poate incepe cu tine. Un nou adevar trist : te-ai obisnuit sa fii condus, sa ti se arate, intr-un mod discret, ce sa mananci, sa citesti, sa privesti, sa votezi, ce sa faci.

Inghiti zilnic povesti electorale stiind prea bine ce finalitate vor avea promisiunile .Dar pana cand? Pana cand trebuie sa ma izbesc eu de tine, un nepasator oarecare, un dirijat, nicidecum un dirijor…

Facem impreuna un exercitiu? Ok. Raspunde la fiecare intrebare sincer si la sfarsit vei vedea ca revolta te impinge spre actiune…

1. Iti doresti sa le povestesti copiilor tai despre cum arata ANOTIMPUL PRIMAVARA?

2. Vrei sa iti plimbi copii prin “BORCANE” DE STICLA CU AER RECICLAT?

3. O sa iti umplii vazele cu FLORI MULTICOLORE DE PLASTIC?

4. O sa simti mirosul crinilor, al florilor de padure, al brazilor de la BETISOARELE PARFUMATE?

5. O sa tanjesti dupa un colt de hartie pe care sa mazgalesti cand esti in pana de idei sau apelezi relaxat la PAINT?

Acum stii ce sa faci..Nu mai ezita. Renunta la rusine sau teama: salveaza-te! e universul tau; e natura ta; e datoria ta fata de cei ce vor veni!

GO FOR GREEN, BABY!





Asta sunt eu!

24 03 2008

Devotatul. Loialul. Persoana de incredere, orientata spre siguranta personala. Cei din acest tip sunt fiinte vrednice de incredere care muncesc din greu si sunt foarte responsabile. Pot fi si evazivi, batand tot timpul in retragere, puternic anxiosi, traind tot timpul in stres. Sunt deseori ironici si indecisi dar pot fi si rebeli, sfidatori, reactionand violent. Au probleme cu suspiciunea si neincrederea, pe care le manifesta fata de ceilalti cat si fata de ei insisi. La cel mai inalt nivel de dezvoltare au deplina incredere in ei, sunt increzatori in ceilalti, curajosi, fiind un sprijin pentru cei slabi.

asta e raspunsul unui test interesant de personalitate luat de la andreea molocea…e cat se poate de real..si mi-a amintit ca am o problema cu felul in care percepe lumea exigenta…

de ce trebuie sa fie exigenta o componenta a personalitatii omului increzut?

de ce trebuie sa accept mediocritatea pentru a fi acceptata?

de ce nu pot spune sus si tare -vreau ceva mai bun decat ceea ce-mi oferi- fara a fi exclusa?

tot eu am raspunsurile: fiindca traim intr-o lume de oameni mediocrii; oameni care se multumesc cu ce li se da. fie ca e vorba de natura in termeni de inzestrare genetica, fie ca e statul sau familia.. eu m-am nascut diferita si spun fara modestie ca-mi placemai degraba sa fiu ca mine decat ca restul! imi place sa am o singura prietena capabila in locul unei pleiade de persoane care sa-mi umple agenda telefonului. stiu ca exigenta ma condamna la un surghiun in mijlocul unei societati extra intercomunicative si mai stiu ca momentele de singuratate nu sunt pentru a-mi plange de mila, ci pentru a ma cladi mai puternica, mai rezistenta valului de indignati ce ma ataca zilnic..

don’t worry, rezistenta am capatat-o in timp si o dezvolt zilnic..pot primi o palma si nu simt nevoia sa o intorc..enervant, nu?

nu stiu cine imi citeste blog-ul si, de asemenea, nu stiu cat credit imi acorda. poate ar trebui sa fac un chestionar pentru vizitatori, pentru cei ce ma vad prin scris, fara sa stie daca sunt draguta, inalta, supla, blonda sau bruneta… doar un gand : exigenta te duce sus…asa ca ar fi bine sa lasi teama la o parte si sa tintesti cat mai sus; ridica stacheta si vei vedea ca din ce in ce mai multe persoane din jurul tau vor capata puterea de a face la fel..e puterea exemplului si e datoria ta morala si civica. POTI SCHIMBA LUCRURILE! POTI SCHIMBA LUMEA CHIAR SI NUMAI SCHIMBANDU-TE PE TINE!

INCEARCA!…si spune-mi..acorda-ti timp si energie..rasufla adanc si intr-o zi iesi din casa cu capul mai sus; priveste singuratatea ca pe un privilegiu rupt dintr-o lume atotvazatoare, atotstiiutoare…

iti stau alaturi!

si nu uita, daca ne intalnim, sa tii minte ca sunt modesta si prietenoasa, nici vorba de vedetism…sunt eu: devotata, loiala.





Cine are n-are…

15 03 2008

si tu ai blog? spuse el cu dispret…adica ce vrei sa spui, l-am intrebat curioasa? stiam deja raspunsul, fiindca la randul meu am fost sceptica in privinta blogurilor, dar vroiam sa vad daca el e cum am fost eu..si e; si poate va mai fi; sau poate va renunta maine.

da, am blog. vrei sa stii de ce? pentru ca e forma mea de reactie civica la problemele societatii. pentru ca imi pasa de ce este in jurul meu si pentru ca am opinii corecte, in anumite domenii, si pentru ca pot sa-mi sustin ideiile coerent, fara sa mint si fara falsa modestie.. in plus, accept cu apreciere cand gresesc, asa ca ma poate corecta oricine.

si eu am avut o parere proasta despre bloguri si blogeri, insa am invatat ca padurea are atat copaci stricati, cat si sanatosi. asa ca am mai citit un blog, am mai renuntat la a le  mai calca pragul altora. dar am descoperit oameni culti, profunzi, cu care pot vorbi deschis si care sunt sinceri…

da am blog pentru ca merit sa fiu luata in considerare.. ca si cetatean. nu conteaza ca am nume de vedeta sau ca scriu frumos. incearca sa vezi dincolo de aparente: scriu depre lucruri cu care si tu te intalnesti, despre dorinte ascunse, despre cum gandim noi, femeile.. iti poate fii de folos sau nu… dar renunta la a ma mai cataloga ca fiind in trend.. nu stiu ce e asta! sunt de obicei pestele care merge in sens invers, asa ca daca toti poarta alb, eu voi reinterpreta negrul; daca toti vor tare eu vreau incet; daca toti vor cluburi eu vreau o casa cu liniste…deci nu sunt in trend, iar blogul meu nici el nu e in trend..nu-ti scriu povesti de dragoste si nici replici de pe net..iti scriu si atat… defapt nu celor ca tine..ca nu am nici misiune de culturalizare, nici de trezire la viata civica..

CONCLUZIA: ignoranta nu are efecte adverse; a se citi cu atentie prospectul ( dobandit in cei 7 ani de acasa); in cazul aparitiei efectelor secundare poti sa le ignori cu gratie sau sa te adresezi unuia mai cult!





Sunt cameleonica; despre ingerul pe pump stilettos, soundtraks si Veronica

10 03 2008

stiletto.jpg

sunt o actrita perfecta…imi intru in rol imediat, te surprind, nu stii cu cine vorbesti…bucurestiul imi ofera roluri de Hollywood iar eu, recunoscatoare, le accept pe toate. nici nu citesc senariul inainte; sar direct in rol.

8.30, sectia de urgente a unui spital recent dotat. alaturi, mama sprijinindu-se ingrijorata de umarul meu.. era speriata; eram mama si ea fiica. nimeni nu ar fi sesizat; nimeni nu vedea altfel. intra in salon pentru consultatia de urgenta. eu, mama de moment, sunt rugata sa parasesc camera. ma uit in ochii speriati ai mamei si ii cer consimtamantul, vorbesc cu doctorul cerandu-i delicatete si ies…cativa oameni speriati se plimba pe hol. apartinatori: asa ne numim acolo. doar trei categorii: pacienti, doctori si apartinatori!!!!! astept, desi sunt indignata ca nu pot urmari monitoarele pentru tensiune si puls; as fii fost un medic bun; imi doream din suflet. ora 9 e marcata de batai ritmate pe podeaua rasunand a plansete si a durere, imbibata in pete de sange sterse grabit de femeia de serviciu…apare ea: o diva tunsa baieteste, blonda, buze rosii, blugi tipariti si pantofi inalti, cu imprimeu de leopard.. un inger! in spatele ei 2 fetite blonde cu ursuleti isi vorbeau una alteia. o mama de ocazie, o mama in stil Posh…un inger negru pentru cei ce cerseau inca o rasuflare aparatului de respirat. am urat-o…as fi internat-o; as fi vrut macar sa fie bolnava, lipsita de vlaga de a alcatui macabrul ansamblu de haine si zgomote intr-un muzeu al vietii si mortii…dar a mers mai departe.insa mi-am tinut respiratia si m-am rugat adanc ca nici unul dintre bolnavii de acolo sa nu o vada…si Cineva m-a ascultat!

eu si andreea: un brainstorming de scene din filme si de coloane sonore. rezemate pe scaune am cautat pe youtube cele mai adanci si ametitoare muzichii…si ne-am cutremurat cum poate nimic nu ar fi putut face asta. dragoste in vremea holerei, meet joe black, edward omul- foarfece, omul cu masca de fier, great expectations, titanic…..la toate am vibrat de emotii…cantam..

cant: am cativa anisori si ma uit la televizorul alb- negru…am ochii mari caci apare zana cu traista fermecata..sar din pat asemenea personajelor…cant. andreea e cu mine; ne leganam ritmat cantand Veronica…ne juram ca ne vom creste copii cu acelasi film al copilariei noastre. imi jur in sinea mea, secret, ca nu voi lasa nimic din lumea rece care m-a fortat sa cresc sa-mi atinga fiicele…le voi tine intr-un castel de clestar cu povesti cu Scufite rosii si lupi, cu zane, cu diapozitive pe perete..ma voi tine de cuvant..

ti-ai dat seama cine sunt acum?

ce rol joc?

cum ma numesc? ce fac acum?





Leapsa

9 03 2008

 photo0068.jpg

sunt copil din nou…am primit leapsa de la andreea molocea si o dau mai departe.jucati corect, dupa reguli :

  1. Put your music player on shuffle.
  2. Press forward for each question.
  3. Use the song title as the answer to the question even if it doesnt make sense. NO CHEATING!
  4. Tag 5 ppl
  5. Bold the questions and with the answers, give your own comments on how it relates to the questions.

1.How are you feeling today?

Nada (Juanes) – doamne cat de adevarat…

2.Will you get far in life?

Precious ( Eurithmics) – intr-adevar voi ajunge un precious little angel ;) )

3.How do your friends see you?

Cite Tango ( Gotan Project) – oau….unii ma vad chiar asa: vresatila, agera, agresiva, pasionala

4.Will you get married?

The prettiest thing (Norah Johnes) – desigur…curand..si nu pare doar un vis

5.What is your best friend’s theme?

I wanna be loved by you ( M.M) – exact asa, nu iri?!!!! Cat imi place J

6.What is the story of your life?

Son of a preacher (Tracy Chapman) – pe unde adevarat..hmm..

7.What was high school like?

All you want (Dido) – so not true!

8.How can you get ahead in life?

Pretty Woman ( Elvis Presley) – devenind o pretty woman ;) )

9.What is the best thing about your friends?

Headwires ( Foo Fighters) – ????

10.What is in store for this weekend?

The road to hell ( Chris Rea) – nici strop de gluma…uita-te la fata mea: sunt serioasa, nu?!

11.What song describes you?

Dead cats, dead rats ( The Doors) – lovely…

12.To describe your grandparents?

Hey you (Madonna) – exact asa au facut..asa fac..asa vor face mereu…si sunt ai mei si ii iubesc…asa m-au invatat si asa sunt!

13.How is your life going?

Mai frumoasa ( Laura Stoica) – incepe sa fie asa…frumoasa..calmul de dupa furtunile grele ce mi-au zduncinat barcuta mica..

14.What song will they play at your funeral?

Faster kill pussycat ( Paul Oakenfold ft. Brittany Murphy) – muuult prea probabil….sunt si vitezomana J..grozava potrivire..chiar imi place…mai ales partea cu “u turn me on” la priveghi…un film de Kusturitza

15.How does the world see you?

My love is your love ( Whitney Huston) – complicat.pas.

16.Will you have a happy life?

Go down Moses ( Luis Amstrong) – se pare ca…da…oare????

17.What do your friends really think of you?

Overdrive ( Foo fighters) – no comment

18.Do people secretly lust after you?

La reminescentia (Tango) – ohh, da..cel putin ghidandu-ma dupa cantec…

19.How can I make myself happy?

J’aime..Moi non plus ( B.B & Alain Delon) – lasand iubirea sa-mi intre in suflet..in mine…”renuntand la lama rece a gandirii”

20.What should you do with your life?

Sexy things ( Zucherro) – cu siguranta…never shy again…sexy forever :P ..”inferno y paradiso dentro di me”





2 in 1

9 03 2008

5aa94c6f5e7498dc.jpg

am asteptat sa treaca ziua de ieri, sa raman un observator pana la final, ca mai apoi sa trag concluziile. fara nici un pic de mila, ba chiar cu o ciuda imensa, spun lumii ca a transformat inceputul primaverii intr-un kitch fara de clasificare. am iesit ieri pe strazile insorite ale bucurestiului, care de altfel parea vesel si fericit de venirea primaverii, insa toate simturile mi-au fost blocate de inesteticul prezent la fiecare pas. acum, trebuie sa marturisesc ca viata mea se ghideaza dupa estetic : de la rondelele de morcovi din supa, la culori si personalitate, la mine si la univers. esteticul imbina muult mai mult decat frumos; inseamna valoare, principii, studiu, cunoastere, calitate. ori ziua de 8 martie este cu totul INESTETICA!!!! si asta datorita multimii de domni in cautare de flori si doamne care smulg fara mila frumoasele plante crescute in solar sau sere pentru a le insira pe la colturi de strazi. nu vad nimic romantic si nici “primavaresc” in tine domnule, care iesi din casa scarbit de datoria de a cumpara o floare pentru sotie, prietena, mama sau fiica. ti se citeste pe fata ca nu esti patruns de nici un sentiment, ci mai degraba de o graba de a scapa de obligatie. si atunci, profiti frumos de drumul catre piata pentru a cumpara mancare si iei de la o tiganca un buchet de zambile. si ca sa demonstrezi ca esti cu adevarat un domn si iti respecti iubita, sau persona careia ii duci floarea, te si targuiesti pentru 1 leu. FELICITARI! asta da dovada ca specia merita sa supravietuiasca!

astfel stand lucrurile, desi putin probabil ca vei citi ce scriu eu, iti dau niste sfaturi estetice ( tine minte de descrierea de mai sus a esteticului si nu te hazarda sa inchizi fereastra pentru ca si la anul va fi 8 martie ;) ):

1. o floare trebuie sa se potriveasca cu persona care o va primi in dar. degeaba consideri ca o zambila, cat se poate se frumos mirositoare, insa pe atat de comuna, o va face sa se simta in al 9-lea cer. nici varianta trandafirului unic in tipla nu e de folos. chiar nu te pot intelege: mirosi floare inainte sa o cumperi? bineinteles ca nu, pentru ca altfel ai simti parfum de laborator si nicidecum de erotism sau romantism. ar fii nespus de frumos sa cumperi trei fire de trandafiri de gradina, cu tepi, cu tulpina stramba, dar cu parfum si crescuti cu drag…asa, fiinta delicata care va primi florile va vibra intr-un mod miraculos la adierea delicata si imbatatoare a florilor, dar si a ta.

2. nu e nimic flatant in faptul ca profiti de drumul catre piata si aduci si o floare. de ce nu incerci sa te trezesti inaintea ei si sa ii cumperi o floare? apoi beti cafeaua impreuna si poti pleca la piata. incearca tactica asta la anul si te vei simti eliberat. nu vei mai fii victima corvoadei de a aduce flori, ci vei astepta cu sufletul la gura sa o trezesti cu flori parfumate.

3. poate ea nu ti-a spus, dar iti spun eu. ne dezgusta sa primim florile voastre din obligatie. inca din scoala primara asistam la depravarea voastra in raport cu gentilele obiceiuri. da, de mici! de atunci cand stim ca o considerati pe colega din banca a treia urata dar ii aduceti flori pentru ca mama a cumparat un numar egal de buchetele de ghiocei cu cel al fetelor din clasa. urmeaza generala cand aduceti martisoare pe categorii, desigur tot din obligatie. in liceu, apare luxul de a aduce flori doar fetelor din gashca, caci de, cu restul nu ai treaba…si in plus ce tot atatea obiceiuri, nu? tu esti rebel dai bani pe tigari, pe vodka cu cola, fugi la un biliard, de unde atatia bani?! lasa, stati si fara…uratelor! la facultate….blank…memoria se goleste, bunul simt dispare, iar cei care persista in astfel de gesturi sunt fraieri anul asta, dar lasa, ca vor ceda la anul!!!!aveti voi grija sa-i faceti sa simta adanc masculinitatea! ehhh, la JOB! da, ne pare rau pentru tine, dar daca majoritatea stabileste ca da, sau Doamne Fereste mai exista vreun exemplar bine crescut, aduci, cu scrasniri de dinti ceva, acolo, sa fie! in casnicie, stii sigur ca va sta toata ziua imbufnata, asa ca mai bine iti calci pe orgoliu si aduci un fir de trandafir, il inmanezi ca un diplomat la receptia prezidentiala, apoi fuga in fololiu, in pantalonii de casa ca e meci sau vreo retrospectiva!

4. CE VREM DE FAPT?

e simplu, jenant de simplu: vrem sa punem punct obligatiilor..sa fim liberi; si eu, si tu…sa aduci flori pentru ca simti, sa aduci o floare cu parfum, reala, palpabila, nu un bibelou obtinut prin incrucisare intre specii. te vrem pe tine, oricine ai fi, sincer…si daca nu-mi iei floare pana-n 10 am, sa stii ca nu am sa ma supar, si nici una dintre noi. pentru ca noi, femeile ne ghidam dupa sentimente; si vrem sa va facem sa simtiti din adancul vostru! si pot sa nu fie flori. si chiar sa ignori ziua de 8 martie. si toata luna martie. nici noi nu mai vibram la atata tortura vizuala si senzoriala. dar vrem sa simti tu cand trebuie sa faci un pas spre gingasie…atat! la asta se rezuma ziua femeii: la o intimitate intre ei si ele. una sincera, nu luata in graba de la coltul strazii si ofilita o doua zi!

dar va iubim…





Relativul

4 03 2008

question-mark.jpg

…si totusi unde e raspunsul de care avem nevoie?

de ce tot ce e frumos si promite se termina repede? fiindca nu stim sa pretuim sau fiindca ne grabim sa ne adjudecam totul din momentul zero al evenimentului? mi-ar placea sa-mi calculez viata si fericirea in formule matematice sau fizice: sa am un T0, T1, sa masor viteza dintre doua “trenuri ale iubirii” unul in miscare, altul stationat, o ecuatie cu o necunoscuta ( misterul de nepatruns al lumii)…..sa fie totul concret si nimic relativ..urasc relativul si consecinta lui banala, relativitatea…

vreau acum. azi. sa stiu sigur. sa nu ma tem. sa plec din casa stiind ca seara totul va fi la fel. sa nu existe aceea soarta sordida , ci doar misterul vietii si miracole…dar deja imi doresc relativul,nu? miracolele sunt parte din relativ.. sfarsesc oare prin a dori relativul? sa indraznesc sa cred ca relativul e doar consecinta dorintelor noastre…ar fi dureros sa fie asa..dar poate este. voi afla candva, si nu e nimic relativ in asta.

relativ a fost ieri. si de fapt asta te ideea de azi…ieri am trait un ieri relativ!





CAND SA NE TINEM DE MANA?

3 03 2008

logoll.jpg

Eram mica si nu credeam in dragoste. sunt mare si cred in incredere, respect si comunicarea in doi. oare asta e iubirea secolului meu? un amalgam de reactii uneori induse? nu stiu; sau nu mai vreau sa stiu fiindca azi am redevenit copil! azi, la 21 de ani, m-am tinut de mana pe un bulevard insorit, imbracata office pentru job, cu geanta mea tip diplomat umpluta cu organizer-ul, post-it-uri cu diverse memo-uri, cu telefonul programat sa-mi aminteasca de diverse task-uri ( un bun inlocuitor pentru Memoplus) si camera mea digitala cea noua. si am reusit sa stau pe banca. la soare, printre muguri de iarba si flori si frunze timpurii, sa ma tin tandru de mana si sa vorbesc sincer. fara pretentii de domnisoara cu job, fara intentii de cucerire, doar eu si el….un el bland, glumet, trezit devreme si proaspat ca ziua noastra timpurie. si nu conta ca e atractie sau dragoste sau un “ce-o sa fie” ivindu-se ici- colo printre ganduri…conta ca simteam caldura dintre noi. si asta inlocuieste dragostea de un an la care visam noi fetele cu ochii largi deschisi; inlocuieste pasiunea care dispare a doua zi; inlocuieste emotiile care te framanta cand nu-ti raspunde la telefon; inlocuieste tot, dar te face sa ramai aceasi/acelasi…tu…

si atunci indraznesc sa-mi spun, azi, in timp ce sunt singura in birou, ca nu vreau sa caut ce nu exista sau ce dispare, ci vreau sa caut ceva ce pot construi usor, zi de zi, ceva in care sa pun suflet, si dor, si cuvinte dulci, si mici rasfaturi, si toane, si un “somn usor’, si saruturi patimase, si tot ce am mai bun si tot ce voi afla ca am bun alaturi de el….si cand el va pleca, nu voi ramane cu o inima pustie, ci cu o noua eu, o eu care si-a demonstrat ca a trecut o bariera si ca va mai trece multe altele pana la ultima, cea care va fi vesnica…

p.s: si sa nu credeti ca sunt romantica! mai mult pragmatica; sau o combinatie de independenta si duritate feminina ;)