nimic…nimicuri

am simtit brusc pofta de floricele sarate. am dat fuga la bucatarie stiind bine ca pe undeva trebuie sa mai fie o punga de popcorn; in mod cert imi aminteam ca am luat popcorn pentru mine si Irina cand a venit in vizita…asta pare sa se fi intamplat demult, inainte sa vina vara..cam pe cand a facut escapada de la Venetia..

nu fac popcorn la microunde, ci in mod traditional in tigaia de teflon. am mancat prima oara floricele intr-o iarna (sau poate era o toamna tarzie si foarte friguroase) cand unchiul Vasile se adapostea de frig si singuratate in casa bunicii. eram amandoi acolo rupti de timp, rupti de religii si lupte pentru pamant. eram suspendati amandoi in clipa aceea intocmai ca niste granule de nisip intr-o clepsidra pusa pe orizontala. Eu si El; mic si mare;tanar si batran. nici unul dintre noi nu a crezut vreo clipa ca se petrece altceva acolo decat ceea ce era.

mai am putine boabe de porumb pe care le arunc in tigaia cu unt.nu am ulei. decat de masline si nu ar fi ok gustul.pe masa sta prajitura cu struguri si visine taiata in patratele delicate. ma simt gospodina. ma simt mandra.

a fost ocupat. nici nu stiam cand m-am ridicat din pat ca voi face o prajitura pentru el si nu pentru mine. nu stiam ca o sa ma simt prinsa intr-o casatorie pe care mi-o imaginam in timp ce uneam ingredientele pentru prajitura. parca gandurile imi erau presate cu praf de copt: tot cresteau si cresteau si visam departe.

pare totul foarte pamantean si parca incepe sa ma sperie.si daca nu ma sperie atunci sigur imi induc eu sentimentul asta.simt.nu pot sa nu ma intreb daca e El? ce ma fac? oare mai pot sa fug ca pana acum? pot sa ma mai ascund in spatele slabiciunii lui?

asta am facut pana acum.si abia acum stiu. toti au avut slabiciuni, eu le-am intuit, le-am simtit, aproape ca le-am atins insa nu le-am indreptat. m-am ascuns parsiv in spatele lor stiind ca tot ele vor cauza o ruptura si eu voi trebui sa dau vina pe asta. m-am aparat cu trecutul in discutii, am fugit de realitate, am ascuns adevarul (desi celalalt l-a simtit). toate ale mele pareau atat de mici in comparatie cu slabiciunea lui, incat era evident ca eu aproape ca nu am vina. duceam discutia miseleste in directia in care stiam ca il ating pe el. nu vroiam sa par inger, dar de ce ma ascundeam?

poate El e serios….daca nu mai fug de data asta ce fac? cum stau? cum imi potolesc nelinistea?

mai am putin si imi termin cele cateva floricele.pe fundul  bolului raman boabe de porumb usor arse;astea ii plac Irinei.poate ca era si locul ei aici in peisaj cu mine asta seara. poate povesteam. dormeam impreuna in patul mare iar eu ma trezeam de dimineata sa fac micul dejun. imi este mai natural sa o rasfat pe Irina decat pe oricare altul.

e normal?