U ain’t gonna be a woman, till you act like a woman!

imi e greu sa inteleg de ce trebuie musai sa ma port dupa canoanele artei feminine de seductie ca sa am parte de doza mea de fericire (care tind sa cred ca la sfarsitul vietii va fi mai mica devat o doza de Cola)?

ramane un mister pentru mine de ce barbatii sunt atrasi de jocurile seductiei? un film bun sau poate prost posta pe ecranul tv-ului meu cu litere negre urmatoarea fraza “in dragoste totul e simplu; iar daca nu este, poti reduce lucrurile la cea mai simpla forma”!…tind sa cred acum ca era un film de duzina, cu replici menite sa te faca sa te arunci in marea de femei sau barbati, sa te agati de ei crezand ca fiecare pe rand e colacul tau de salvare.

Ca femeie e cu atat mai simplu cu cat complici mai mult jocul de-a dragostea, ceea ce contrazice clar replica din film. Mi-am dat seama de mine si de puterea de seductie pe care o am inca din scoala primara; cu toate astea mi-am propus (sau poate a fost o tactica de aparare) sa nu joc niciodata un joc al seductie mai complicat decat unul cu minimum de pasi. Complicat? NU! DELOC!

mi-am propus sa nu dau din gene, sa nu mai intereseze cine suna primul atata vreme cat e in interesul amandurora sa vorbim; nu am facut pe inabordabila cand eram libera ca pasarea cerului si nici nu am pretins a fi libera cand eram mai prinsa in valtoarea vietii decat un delfin in plasele pescarilor avari.

nu vad sensul!? de ce jucam jocul asta stupid si nu pe cel romantic? pentru ca, fact is, unora le place jazz-ul!si unii/unele au mai citit carti, au vazut filme clasice si au destula puterea imaginativa incat sa isi doreasca acele secunde de romantism nebun, exagerat si prea dulceag.

dar ca sa ajungi la romantism trebuie sa treci cu picioarele desculte peste covorul de carbuni aprinsi ai jocului seductiei. seduci si abandonezi. nu te uiti in urma si ei vor veni! intorci capul si ramai singura: ai profil de femeie slaba!

antreneaza-ti mintea in scheme complexe de cucerire si te vei trezi flatata de cei pe care, evident, ii umilesti!

Sau NU! Continua sa fii acea femeie din carti si filme si piese de teatru care e dulce si draga si simpla ca si comportament si apoi spune-mi care e rezultatul!

EU INCA NU  M-AM DECIS…

sunt de-a casei…

nu credeam ca mi se vor intampla multe scene adunate de prin filmele americane pe care le credeam usor fantastice, deplasate si duse la extrem. si totusi americanii merita mult credit pentru a fi gandit filme pe toate temele: iubire, ura, despartire, sex, roboti, razboaie, extraterestrii si inca o alta mie de subiecte. au gandit in fiecare film cate un scenariu pentru fiecare caz: dupa despartire urmeaza impacarea, ruperea totala, distantarea si apoi revederea etc.

tot in filmele lor am descoperit si relatia pe care o are consumatorul cu barul/urile pe care le frecventeaza. nu sunt alese la intamplare, precum nici personalul nu e adunat de pe platforme de job-uri. exista o chimie mai fina decat panza de paianjen intre barman si client, iar eu o romanca 100% traiesc o astfel de chimie.

pub-ul meu este primul in care am pasit in adolescenta. primul loc unde am mers cu gasca verisoarei mele la un suc dupa o indelunga disputa cu mama.nu vroia sa ma lase sa intru inca in lumea intalnirilor in pub-uri, baruri etc; era o forma de a-mi prelungi copilaria atarnata de existenta ei. garantia ca nu voi bea alcool si ca nu voi fuma nu a fost convingatoare, insa intr-un final a zis da. cu o intarziere destul de inaintanta am fugit in piata romana in pub. am gustat primul coktail: nici nu mai conteaza de era cu sau fara alcool.era primul. am auzit muzica draguta, am inhalat fum de tigara, am mintit in privinta varstei,am flirtat. am incercat cu acelasi deget multe mari dar nu m-am avantat in largul niciuneia dintre ele. imi erau indeajuns malulurile unde valurile se spargeau de degetele mele si au apucam o farama de gust sau miros.

dupa ani de zile am dat peste cel ce mi-a servit bauturile.dupa mai bine de jumatate din viata am stiu ca e el, acelasi, numai ca acum nu mai vede in mine copila cuminte de atunci, ci ceva mai mult. ma intreb daca ma citeste in adancime si daca as putea sa dau cartile pe fata si sa discutam ce ma framanta intocmai ca in filmele americane.

imi place sa beau cafea acolo si merg cand stiu ca e el. simt ca ma rasfat si sunt sigur aca asa s-ar si traduce comportamentul meu. unde mai pui ca nu platesc, desi nu ma face sa ma simt confortabil acest aspect.

uneori primul ramane cel dintai.primul devine etalon si oricat ai incerca sa-l uiti, stergi, destrami, demolezi, rupi sau arzi e tot acolo si ca acul de la o balanta iti spune ce vrei sau nu vrei sa vezi sau sa auzi. primul e o ghicitoare batrana care iti spune prin tacerea si disiparea in timp ce se va intampla cu cei ce sunt si vor veni.

la primul ma simt de-a casei!