U ain’t gonna be a woman, till you act like a woman!

imi e greu sa inteleg de ce trebuie musai sa ma port dupa canoanele artei feminine de seductie ca sa am parte de doza mea de fericire (care tind sa cred ca la sfarsitul vietii va fi mai mica devat o doza de Cola)?

ramane un mister pentru mine de ce barbatii sunt atrasi de jocurile seductiei? un film bun sau poate prost posta pe ecranul tv-ului meu cu litere negre urmatoarea fraza “in dragoste totul e simplu; iar daca nu este, poti reduce lucrurile la cea mai simpla forma”!…tind sa cred acum ca era un film de duzina, cu replici menite sa te faca sa te arunci in marea de femei sau barbati, sa te agati de ei crezand ca fiecare pe rand e colacul tau de salvare.

Ca femeie e cu atat mai simplu cu cat complici mai mult jocul de-a dragostea, ceea ce contrazice clar replica din film. Mi-am dat seama de mine si de puterea de seductie pe care o am inca din scoala primara; cu toate astea mi-am propus (sau poate a fost o tactica de aparare) sa nu joc niciodata un joc al seductie mai complicat decat unul cu minimum de pasi. Complicat? NU! DELOC!

mi-am propus sa nu dau din gene, sa nu mai intereseze cine suna primul atata vreme cat e in interesul amandurora sa vorbim; nu am facut pe inabordabila cand eram libera ca pasarea cerului si nici nu am pretins a fi libera cand eram mai prinsa in valtoarea vietii decat un delfin in plasele pescarilor avari.

nu vad sensul!? de ce jucam jocul asta stupid si nu pe cel romantic? pentru ca, fact is, unora le place jazz-ul!si unii/unele au mai citit carti, au vazut filme clasice si au destula puterea imaginativa incat sa isi doreasca acele secunde de romantism nebun, exagerat si prea dulceag.

dar ca sa ajungi la romantism trebuie sa treci cu picioarele desculte peste covorul de carbuni aprinsi ai jocului seductiei. seduci si abandonezi. nu te uiti in urma si ei vor veni! intorci capul si ramai singura: ai profil de femeie slaba!

antreneaza-ti mintea in scheme complexe de cucerire si te vei trezi flatata de cei pe care, evident, ii umilesti!

Sau NU! Continua sa fii acea femeie din carti si filme si piese de teatru care e dulce si draga si simpla ca si comportament si apoi spune-mi care e rezultatul!

EU INCA NU  M-AM DECIS…

nimic…nimicuri

am simtit brusc pofta de floricele sarate. am dat fuga la bucatarie stiind bine ca pe undeva trebuie sa mai fie o punga de popcorn; in mod cert imi aminteam ca am luat popcorn pentru mine si Irina cand a venit in vizita…asta pare sa se fi intamplat demult, inainte sa vina vara..cam pe cand a facut escapada de la Venetia..

nu fac popcorn la microunde, ci in mod traditional in tigaia de teflon. am mancat prima oara floricele intr-o iarna (sau poate era o toamna tarzie si foarte friguroase) cand unchiul Vasile se adapostea de frig si singuratate in casa bunicii. eram amandoi acolo rupti de timp, rupti de religii si lupte pentru pamant. eram suspendati amandoi in clipa aceea intocmai ca niste granule de nisip intr-o clepsidra pusa pe orizontala. Eu si El; mic si mare;tanar si batran. nici unul dintre noi nu a crezut vreo clipa ca se petrece altceva acolo decat ceea ce era.

mai am putine boabe de porumb pe care le arunc in tigaia cu unt.nu am ulei. decat de masline si nu ar fi ok gustul.pe masa sta prajitura cu struguri si visine taiata in patratele delicate. ma simt gospodina. ma simt mandra.

a fost ocupat. nici nu stiam cand m-am ridicat din pat ca voi face o prajitura pentru el si nu pentru mine. nu stiam ca o sa ma simt prinsa intr-o casatorie pe care mi-o imaginam in timp ce uneam ingredientele pentru prajitura. parca gandurile imi erau presate cu praf de copt: tot cresteau si cresteau si visam departe.

pare totul foarte pamantean si parca incepe sa ma sperie.si daca nu ma sperie atunci sigur imi induc eu sentimentul asta.simt.nu pot sa nu ma intreb daca e El? ce ma fac? oare mai pot sa fug ca pana acum? pot sa ma mai ascund in spatele slabiciunii lui?

asta am facut pana acum.si abia acum stiu. toti au avut slabiciuni, eu le-am intuit, le-am simtit, aproape ca le-am atins insa nu le-am indreptat. m-am ascuns parsiv in spatele lor stiind ca tot ele vor cauza o ruptura si eu voi trebui sa dau vina pe asta. m-am aparat cu trecutul in discutii, am fugit de realitate, am ascuns adevarul (desi celalalt l-a simtit). toate ale mele pareau atat de mici in comparatie cu slabiciunea lui, incat era evident ca eu aproape ca nu am vina. duceam discutia miseleste in directia in care stiam ca il ating pe el. nu vroiam sa par inger, dar de ce ma ascundeam?

poate El e serios….daca nu mai fug de data asta ce fac? cum stau? cum imi potolesc nelinistea?

mai am putin si imi termin cele cateva floricele.pe fundul  bolului raman boabe de porumb usor arse;astea ii plac Irinei.poate ca era si locul ei aici in peisaj cu mine asta seara. poate povesteam. dormeam impreuna in patul mare iar eu ma trezeam de dimineata sa fac micul dejun. imi este mai natural sa o rasfat pe Irina decat pe oricare altul.

e normal?

Ma simt pe mine cea din interior

ma simt pe mine dupa mult timp…e ca si cum ai cauta intr-o cutie ceva minuscul: stii prea bine ca e  acolo dar nu-l gasesti de parca o ceata densa pluteste prin spatiul mic si condensat al cutiei.

sunt convinsa ca azi sunt frumoasa. m-am mai ingrasat. imi pare bine. imi sun prietenul la telefon dimineata si simt cum i se schimba vocea a voiosie  cand ma aude. aproape ca as putea sa fiu romantica daca vreau. ma gandesc la el, la copii, la cum ar fi sa ma trezesc in casa lui mare, sa cobor de la mansarda sa pregatesc micul dejun si apoi sa plec la job.  azi e ultima zi la job-ul meu; s-a terminat treaba pe care o aveam de facut. am un sentiment de bucurie ca am reusit sa arat ca pot, ca stiu si ca vreau sa fac ceva.

sunt organizata. ma trezesc dimineata si ma grabesc in bucatarie sa mananc; cred ca este o reminescenta de cand imi era frica ca nu voi mai apuca ziua de maine. o reminescenta sanatoasa pe care vi-o doresc si voua. imi dau seama ca boala din ultimii ani m-a facut sa iubesc viata si sa privesc lucrurile cu alti ochii.

m-am uitat la televizor de dimineata.intai la un serial italian: sunt grozave filme italiene, toti sunt atat de calmi si profunzi de parca orice cliseu spus in film inceteaza a mai fi cliseu (adica ai o senzatie de invatatura batraneasca si nu una de  “give me a break” pe care ti-o lasa filmele americane). am vazut si o telenovela japoneza a carei actiune nu stiu sa o plasez in timp; purtau chimonou si erau asistente medicale in devenire.poate o stiti voi. dar plimbarea romantica avea loc pe un deal cu copaci goi-goluti si rari; si ceva extraordinar e ca actorii scoteau aburi de frig pe nas.

rog frunzele sa mai stea putin in copaci;vreau sa il plimb in parc. cumva nu a mai facut asta pana acum si nu stiu de ce. eu voi fi prima.acum mi-a venit ideea sa-l iau la plimbare pe un camp arat.

o iubesc pe Iri.

mi-e dor de Budu.

ma bucur ca am scapat de Florin.

Sunt rujul rosu!

“arati ca o gheisa” mi-a spus o colega scotand capul pe usa dupa ce intrase mai mult de jumatate in incaperea vecina…”zau arati!” ca sa fie sigura ca nu cumva ratez complimetul….

rosul, rujul rosu, are ceva deosebit de puternic, un declansator virtual care naste cele mai bizare reactii…nu sunt dispusa sa fac statementuri prin felul de a ma imbraca, purta sau de a gandi;  aleg totul pentru mine si nicidecum gandindu-ma la alte persoane din viata mea sau din cercul de prieteni. ceea ce sunt eu este inedit sau cel putin asa imi doresc sa cred. nu copiez stiluri, nu am modele in viata, merg zilnic alaturi de mine pe orice drum si doar eu stabilesc ce, cum, cat si de ce!!

povestea rujului rosu e pentru mine simpla. fara nici o dorinta de a starni fantezii am mers intr-o zi innorata sa-mi cumpar unul, pe cel mai frumos. era ceva din interiorul meu care m-a impins sa fac gestul asta, un egoism, o mandrie poate ca am buze frumoase, desi nu mi-au adus inca vreun avantaj..nici ca le-as folosi in acest scop pur feminin. Am intrat in cautarea unei parti din mine si am plecat purtandu-mi elementul lipsa pe buze, intr-o nuanta de rosu aprins, incendiar, aproape pacatos..

ma schimb pe zi ce trece; ma aflu in fiecare gest marunt si aparent lipsit de sens..sunt rujul rosu acum si voi ramane asa ceva vreme.

semnat: Andreea Marin cea cu buzele pacatos de rosii!!!

Credeam ca…

Azi noapte aveam toate ideiile bine structurate in minte..am scris un post frumos, m-am eliberat de toate gandurile si l-am facut public intr-un spatiu virtual al viselor…Acum am din nou ganduri: in fond nu am facut altceva decat sa-mi gravez mai adanc gandurile in minte, ca si cum, printr-o ironie, as vrea sa nu ma dezlipesc de ele…

M-ai costat timp si emotii…am investit mai mult decat mi-am dat seama si acum calculez return on investment..nu a fost o afacere buna: mi-a ramas doar un trandafir uscat si trist ce le tine companie cartilor din biblioteca (credeam ca eu nu pastrez flori uscate de la admiratori!) si un plic cu jeleuri cu sigla radioului (credeam ca o sa le rontai imediat de ciuda ca m-ai suparat; in fond credeam ca scuzele comestibile se mananca, nu?!)..e bine ca macar nu ti-am facut poze; asa stiu sigur ca dorinta de a te vedea se va lovi in mod brutal de lipsa ta sub orice forma!

Credeam ca…atat mi-a ramas in minte. pret de cateva zile mi-am zis intr-una ” credeam ca”..diverse continuari marcau expresia de soc. credeam ca daca esti sincer vei fi rasplatit cu sinceritate; credeam ca daca te implici totul va fi o imbinare de senzatii, gusturi,placeri, o complicata spirala de ADN a dragostei. credeam ca si atat!

Cred ca trebuie sa renunt la a mai “crede ca”…in fond de la a “crede ca” la a fi si real e cale lunga. Numai o “credeam ca” domnisoara poate crede asta..domnisoarele “credeam ca” sunt uneori naive, stiai? da!

Howdy, baby!

I-am zis soarelui de dimineata sa danseze toata ziua pe cer si sa aiba grija ca totusi sa nu topeasca zapada de la munte. Mai ninge? ce stiti despre asta? cei de la Guerilla nu spun nimic; in Bucuresti o sa ploua astazi;in Londra ploua mereu si ce-i cu asta?. astazi nici macar nu o sa fiu aici sa vad cum se buluceste lumea in intersectii: eu o sa fiu “bulucita” pe DN1…funny, familiar, forgotten feeling!

Ha! experienta asta e noua;chiar noua; gasca e noua si inima e noua si ea..cred ca totul mi se pare nou azi si in mod special felul in care imi fac bagajul: it’s just ain’t the old me anymore!

Ai simtit ceva cu mine lately?  Sunt vesela, trista, realista sau visatoare? )

Passanger…la-la-lalalalla…lallalalalala….la-la! asta asa, de la Iggy, cause i ride and  ride.

Mda, soarele tocmai a intrat in nori si e tare posibil sa nu iasa cum vreau eu. Si ma supar daca nu apuc sa-mi asortez caciulita cu mot cu ochelarii de pilot, un contrast albastru- bej! when the deal goes down pun sa ascult acum ca doar, doar gasesc o solutie.

Gata, ninge la munte: confirmare de la Guerilla, ceea ce e fair enough! La Moscova sunt 2 grade, dar sper sa fie mai cald cand o sa fiu eu acolo.

Hmm…anul asta sunt plimbareata si nu mai am timp pentru toate; timpul meu s-a comprimat si e atat de compact incat nici un Smurd futurist nu s-ar descurca cu el.Damn…i need time; i’ll buy time. Hey boy, gimme’ some ten tons of time and make a discount would ya?!

E greu sa gasesti un mix bun intre ganduri- scris…poate mai tarziu. Mai am timp?

Cuvinte imprastiate

Nu am in minte acum idei clare; mai degraba simt imagini din diverse locuri frumoase, portrete de oameni, franturi de povesti.
Imi este teribil de dor de Venezia, de senzatia linistitoare pe care ti-o ofera intinderea de apa,faptul ca totul pare incremenit intr-un moment de zambete si clinchete de pahare.Carnavalul exista zilnic acolo, e ca si cum in fiecare dintre locuitori exista un alter ego sub forma unui conte sau a unei ducese, o curteza sau un Cassanova..Aceste personaje traiesc sub pielea celor vii si uneori, in lumina soarelui venetian sclipirile de ochii tradeaza acest lucru.
Acolo m-am descoperit si eu ca si intreg: stiu care este acea parte care ma completeaza, stiu ca iese in intunericul amurgului si sta undeva ascunsa in ochii mei transformand lumea ce-o vad in basm.
Mi-e dor sa aud sunetul apei si Vivaldi…sa ma uit de la balconul sub care stau lenesi leandri, maslini si ficusi si sa vad viata asa cum este ea: simpla si curata.
Nu stiu cat de romantica este Venezia; eu nu am cautat acest aspect prin peisajul sublim al carnavalului, ci mai degraba linistea care batea atat de tare in toata agitatia de acolo. Era linistea inimii mele pe care o auzeam batand in ureche!
Acolo m-am regasit dupa o lunga perioada de ratacire si acolo am lasat o urma pe care sigur cineva, candva o va simti, o va gasi, intocmai ca pe un pantof de clestar si va pleca in cautarea mea. Pentru ca acolo am fost mai eu decat as vrea sa fiu vreodata!

Optiunea “invisible”

Putine persoane au curajul de a ramane “vii” chiar si dupa ce au gresit. Cele mai multe prefera sa dispara intr-o ceata densa si sa lase in urma intrebari. Si mai interesant este atunci cand, folosindu-te de mediul virtual pentru a pastra legaturile sociale te trezesti intr-o retea de fantome: cu fiecare relatie sau prietenie incheiata iti raman in lista de prieteni doar niste caractere.Vorba lui Creanga “nu stiu altii cum sunt”, dar pe mine ma deranjeaza teribil aceasta atitudine. Stiu ca existi si stiu ca nu renunti la obiceiuri, asa incat cu siguranta folosesti messenger-ul si dupa ce incetam sa mai fim prieteni; asadar, de ce stai invisible? Sa fie oare datorita faptului ca nu ai puterea de a recunoaste ca ai gresit sau te temi ca nu ma pot abtine si te voi provoca la discutii? E un mister, si inca unul care devine si mai complex atunci cand din diverse motive reapari, devii brusc visible si mai ai si pofta de vorba si e ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic!
Vrei sa auzi ce am mai facut, ce fac, te asiguri ca inca am acelasi num ar de batai pe minut ca un om normal si ca nu stau cu batista la ochii!
E hilar si e copilaresc. Ma poti sterge din amintiri si nici ca ma deranjeaza, dar nimic nu-ti permite sa apari tam- nesam pe ecranul laptop-ului meu!
Stii, ne sperie tare fantomele…mai ales cele ale trecutului! Asa ca ramai invisible.

CharityGift

Nu este o noua campanie de responsabilitate sociala. E campania in care te vei implica pentru ca iti pasa cu adevarat!

Infatuare

Sunt mandra de Dudu si Moloko (nume de cod celebre de altfel)! sunt mandra si nostalgica in acelasi timp cand ma gandesc la zilele de toamna petrecute intr-o camera cu mult amuzica buna si povesti interesante. ce de sfaturi auzeai,cat e rasete tinere si vioaie, ce song contests faceam in zilele cu depresii tomnatice… Dar eram fete, fiecare un exponent al unei lumi proprii, pline de vise si sperante, de personaje din carti, de porecle, de mare si de vant, de nisip si alge, de rasfat in fum de tigara….

Sunt mandra de Iri. De fiecare data descoperim cat de bine ne-am potrivit pe drumul vietii. Amandoua adunam soundtrack-uri, sapam pe internet dupa poze tematice, facem introspectii si disecam totul constant, ne trimitem filme numai bune pentru smiorcait exact cand suntem la pamant cu moralul. Iri are puterea de a visa, ea nu omoara fanteziile ca mine; ea le creste. Eu sunt pragmatica, visez afaceri; visez sa mergem in Rusia la shopping. Ne unesc negresit de multe defecte si in acelasi timp, sentimentul minunat ca “we belong together”.

Ah! de Vlad sunt cea mai mandra…E al meu pentru totdeauna, e cadoul pe care mi l-a oferit viata. Atunci era o jucarie cu degetele mici care statea tacut pe covor si se juca cu bucati de carton transformandu-le in avioane, iar in curand o sa construiasca real toys:).  Abia astept sa facem ceea ce ne-am propus: sa fim 2 unchi geniali…o sa ne distram grozav!