U ain’t gonna be a woman, till you act like a woman!

imi e greu sa inteleg de ce trebuie musai sa ma port dupa canoanele artei feminine de seductie ca sa am parte de doza mea de fericire (care tind sa cred ca la sfarsitul vietii va fi mai mica devat o doza de Cola)?

ramane un mister pentru mine de ce barbatii sunt atrasi de jocurile seductiei? un film bun sau poate prost posta pe ecranul tv-ului meu cu litere negre urmatoarea fraza “in dragoste totul e simplu; iar daca nu este, poti reduce lucrurile la cea mai simpla forma”!…tind sa cred acum ca era un film de duzina, cu replici menite sa te faca sa te arunci in marea de femei sau barbati, sa te agati de ei crezand ca fiecare pe rand e colacul tau de salvare.

Ca femeie e cu atat mai simplu cu cat complici mai mult jocul de-a dragostea, ceea ce contrazice clar replica din film. Mi-am dat seama de mine si de puterea de seductie pe care o am inca din scoala primara; cu toate astea mi-am propus (sau poate a fost o tactica de aparare) sa nu joc niciodata un joc al seductie mai complicat decat unul cu minimum de pasi. Complicat? NU! DELOC!

mi-am propus sa nu dau din gene, sa nu mai intereseze cine suna primul atata vreme cat e in interesul amandurora sa vorbim; nu am facut pe inabordabila cand eram libera ca pasarea cerului si nici nu am pretins a fi libera cand eram mai prinsa in valtoarea vietii decat un delfin in plasele pescarilor avari.

nu vad sensul!? de ce jucam jocul asta stupid si nu pe cel romantic? pentru ca, fact is, unora le place jazz-ul!si unii/unele au mai citit carti, au vazut filme clasice si au destula puterea imaginativa incat sa isi doreasca acele secunde de romantism nebun, exagerat si prea dulceag.

dar ca sa ajungi la romantism trebuie sa treci cu picioarele desculte peste covorul de carbuni aprinsi ai jocului seductiei. seduci si abandonezi. nu te uiti in urma si ei vor veni! intorci capul si ramai singura: ai profil de femeie slaba!

antreneaza-ti mintea in scheme complexe de cucerire si te vei trezi flatata de cei pe care, evident, ii umilesti!

Sau NU! Continua sa fii acea femeie din carti si filme si piese de teatru care e dulce si draga si simpla ca si comportament si apoi spune-mi care e rezultatul!

EU INCA NU  M-AM DECIS…

Pentru Bizu…

Traiesc o viata jazz in lipsa unui New Orleans si a unor cafenele cu adevarat about jazz.. Traiesc o lume intraga in mintea mea si nu o viata de om. Am puterea sa patrund negura timpului, sa-mi repar ranile intocmai ca o masinarie a timpului si sa revin surazand pe strada vietii.
Si cu toate astea raman, sau cel putin o parte din mine, in trecut.
Astazi mi-e dor de cei dragi si mi-e rusine fata de cei pe care i-am uitat. Mi-e dor de Bizu si de vizita in Cairo pe care nu am apucat sa o facem si nici nu o voi face vreodata. Atat de simpla moarte a cuiva drag te face sa stergi linile de galben si mov si roz de pe sevaletul pictat in ani de viata si sa adaugi mult negru si gri.

Nu-l stiti pe Bizu..si nici eu nu stiu cum ar fi fost pentru simplul motiv ca nu mai este. Pana sa-i fac lui Bizu promisiuni de plimbari in Herastrau si cursuri de dans nu am stiut cum e sa pierzi maine ceea ce astazi consideri etern.

In urma lui au ramas regretele unor promisiuni neimplinite. Mi-e ciuda ca imi era rau cand ma astepta sa iesim in oras, mi-e ciuda ca nu le-am putut scrie parintilor lui, mi-e ciuda ca nu voi putea vizita Cairo fara sa fiu manata de dorinta de a-l gasi pe Bizu.

Ar trebui sa fim constienti ca orice promisiune amanata de care soarta nu ne da sansa sa ne achitam formeaza un vartej cumplit in inima noastra.

Si cum nu credem niciodata cuvintele altora, de data asta ar fi minunat sa ma ascultati! Nu e timp maine pentru ce trebuia facut ieri; timpul s-a condensat si sufera enorm de uitare: uita ca ti-au ramas lucruri nefacute si te ia pe sus si te duce in maine, in poimaine..in viitor. Si in urma iti raman oameni dragi care se sterg aidoma urmelor de pasi in desert!

Spune-le azi ca ii iubesti: parintilor, fratilor, prietenilor.
Maine ar putea veni fara tine sau fara ei!