Ei vs. eu

joc un joc interesant; sunt subiectul unei intrebari in fiecare zi; o intrebare la care raspund cu maximum de sinceritate si nu in fraze scurte. intr-un fel ma gandesc ca as fi lasa daca as raspunde punctat pentru ca, din punctul meu  de vedere, un raspuns scurt la intrebarile referitoare la propria persoana dezvaluie o sondare a sinelui la fel de…scurta.

asa incat raspund elaborat, pe larg, facand astfel o terapie comportamental- cognitiva cu mine. la sfarsit arunc un ochi si constat cu fericire ca m-am mai cunoscut un pic. eu imi sunt straina chiar mie in anumite aspecte. nu stiu ce forte mocnesc tacit in interiorul meu si sunt convinsa ca nimeni nu poate stii mai multe decat stiu eu.

cineva vedea o Andreea mult mai pasionala, mai aproape de pacat de cat vreau sa par; am cautat-o in timp ce stateam in cada cu apa calda; am invocat-o inainte sa adorm; am starnit-o traversand bariere noi. nu am gasit insa fiinta pe care ochii staini o citeau in privirea mea.

asta ma determina sa spun cu certitudine ca numai noi ne putem cunoaste cu adevarat.

si legat de asta si de intrebarea zilei de pe www.alexgavriliu.ro pot spune ca oamenii vad prima oara cand cunosc pe cienva ambalajul, adica aspectul fizic. By all means, chiar si eu ma uit la simetria si liniile corpului unui necunoscut. e normal, aproape firesc. e o informatie mult mai tangibila si usor de obtinut ca timp decat asumptiile asupra personalitatii.

m-am obisnuit sa plac oamenilor pentru armonia fizica; la inceput ma simteam vinovata pentru asta; m-am condamnat singura pentru incercarile esuate ale celor care imi faceau avansuri. acum insa, odata cu varsta, a venit si izbavirea sub intruchiparea istetimii!

daca ei vad ceva dragut si usor abordabil si un potential mediu, atunci eu ma pot impune printr-o frumusete interioara si intelectuala fulminanta! (nu ca as fi atat de smart;am un IQ mediu spre high)

ca la tenis: avantaj Andreea!

para siempre…o para los que no saben

This is a new dawn…

Timpul nu schimba lumea si de asta sunt sigura…mai sigura acum decat in trecut. Nici pe mine nu m-a schimbat trecerea timpului: am fost o albie lina, in care a sapat cand gropi adanci, cand gratioase forme de frumusete interioara. In locurile pe unde a trecut a lasat cate o urma care sa imi aminteasca ce am gresit, ce am facut bine, ce am pierdut, sau dimpotriva, ce am castigat.

Fac acum bilantul pe care trebuia sa-l fac in noaptea dintre ani si spun ca toate vicisitudinile timpului nu mi-au rapit inocenta si sinceritatea. E clar ca sunt printre putine persoane care mai au aceste doua calitati. Poate fi interpretata aceasta “declaratie” de personalitate ca un gest de bravura, dar sincer nu-mi pasa.

Si ca sa o spun pe cea dreapta, chiar iti trebuie curaj sa fii sincer, daramite sa mai ramai si inocent! Cineva nu de mult ma intreba daca mai visez; evident; in fiecare seara ma culc cu gandul la povesti de dragoste, dau declaratii jurnalistilor din pozitia mea de femeie celebra, particip la baluri caritabile si ajut copii din Africa.

Sunt vise care vor deveni realitate, pentru ca doar cei care cred isi implinesc dorintele!

Cat despre sinceritate, recunosc ca lumea se rataceste mai usor in prezenta-mi cand sunt sincera. Accepta mai usor minciunile de situatie. Cu certitudine sinceritatea tradeaza o siguranta de sine uimitoare, o forta interioara egala cu nimicirea: aceea forta care te impinge in fata pericolului in speranta de a-l imbuna si de a-ti deveni prieten. Recunosc ca uneori reusesc asta, alteori pierd si atunci ceva din mine regreta ca misterul meu e atat de sincer si mai deloc construit.

Pot juca rolul actritei in viata asta, insa totul are prea multe valente incat e pacat sa merg pe o singura carte.

Mai stiti diferenta dintre joc si joaca?